5.5.38

Asociaţia SPRING

Curs la Poliţia Capitalei în vederea prevenirii și combaterii bullying-ului

 

În zilele de 19 şi 20 februarie 2015 a avut loc primul curs de formare în prevenirea şi combaterea bullying-ului din cadrul proiectului Aleg să mă implic. STOP Bullying!, programul fiind organizat la sediul Poliţiei Capitalei.


La sesiuni au participat 14 poliţiști cu atribuții în prevenirea și combaterea bullying-ului. Cursul a fost susținut de Ioana Şandru, preşedinte Asociaţia DIRECT, psiholog, consilier şcolar şi trainer, absolventă de studii doctorale în Psihologie la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, cu teza de doctorat „Fenomenul bullying la adolescenţi”.


Prima zi de curs a demarat cu prezentarea proiectului Aleg să mă implic. STOP Bullying! de către Anna-Maria Bitere (manager de proiect Asociaţia SPRING) și cu prezentarea participanților. Agenda zilei a cuprins următoarele tematici:

A doua zi de formare a fost dedicată metodelor și instrumentelor ce pot fi utilizate în scopul identificării cazurilor de elevi cu conduite violente și al prevenirii și diminuării comportamentelor predelicvente sau de devianţă juvenilă. În a doua parte a zilei, participanții, ghidaţi de Ioana Şandru, au creionat împreună un plan operațional de reducere a violenţei în şcoli.

Mulţimim Poliţiei Capitalei pentru sprijinul acordat în organizarea cursului şi participanților pentru interesul manifestat și implicarea activă de care au dat dovadă pe parcursul activităților de formare!

Acest site este parte a proiectului "Aleg să mă implic. STOP Bullying!", realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.– www.fdsc.ro

O inițiativă a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile

Susținut de:

Sponsorizat de :