5.5.38

Asociaţia SPRING

Bullying

Factorii de risc ai bullying-ului

Statisticile arată că nouă din zece cazuri de bullying au loc în şcoală. În America, unul din patru copii e victimă a bullying-ului cibernetic sau în lumea reală, iar în Europa au fost înregistrate, în ultimii zece ani, peste 500.000 de cazuri de bullying. Victimele sunt în majoritate fete, iar agresorii, cel mai adesea colegi de şcoală sau prieteni.

În acest context devine foarte importantă stoparea şi prevenirea unui astfel de fenomen. Vă propun să privim mai de aproape un exemplu de astfel de agresiune.

Mihai are zece ani şi e un copil sensibil şi inteligent, dar timid şi retras, cu relaţii de prietenie puţine şi nu tocmai solide. Într-o zi, pe drumul spre şcoală, îl opresc doi dintre colegii de la o clasă mai mare şi îi cer să le dea banii lui de buzunar.

Cei doi sunt prieteni buni şi le place să se joace împreună, să se îmbrâncească, să se întreacă la alergare şi să-şi arate forţa unul în faţa celuilalt aruncând cu pietre, ca să vadă cine aruncă mai departe, sau să pună la cale tot felul de pozne.

Mihai, oprit din drum, încearcă să se opună, dar cei doi colegi mai mari îl îmbrâncesc, trag de ghiozdanul până când îi rup un buzunar şi, când copilul fuge, aruncă după el cu pietre şi îl strigă „laşul”.

Băieţelul ajunge la şcoală, se aşează în bancă şi, din timiditate şi de ruşine, nu povesteşte nimănui nimic, suferind în tăcere umilinţa şi spaima provocate de colegii săi mai mari.

Din păcate, astfel de situaţii nu sunt episoade izolate, ci se repetă, într-o formă sau alta, în toate şcolile, în toate clasele, la diferite vârste. Vedem şi auzim despre tot felul de cazuri în care, în interiorul instituţiilor de învăţământ, unii elevi sunt agresaţi, abuzaţi verbal, loviţi. Copiii ajung victime ale altor copii, fiindcă nu ştiu cum să-şi gestioneze eficient conflictele şi impulsurile. Primul pas spre schimbare este informarea, aşa că vă propun ca în continuare să aflăm împreună care este profilul agresorului şi care, al victimei bullying-ului.

Copiii care sunt expuşi riscului de-a deveni victime ale bullying-ului:

- Sunt percepuţi ca fiind diferiţi de colegii lor - pot avea o greutate peste medie sau sub medie, pot să poarte ochelari, haine diferite de ale altora, să fie noi la şcoala lor sau să nu poată să-şi permită lucruri pe care copiii le consideră importante.

- Sunt percepuţi ca fiind slabi şi incapabili să se apere singuri.

- Sunt deprimaţi, anxioşi sau au stimă de sine scăzută.

- Sunt mai puţin populari decât alţii şi au puţini prieteni.

- Nu se înţeleg bine cu ceilalţi, sunt văzuţi ca fiind enervanţi sau ca încercând să-i provoace pe alţii, să-i contrazică în scopul de-a le atrage atenţia.

Chiar dacă un copil prezintă aceşti factori de risc, asta nu înseamnă că el va şi deveni neapărat victimă a bullying-ului.

Poţi să-ţi dai seama dacă un copil e victimă a bullying-ului atunci când atitudinea lui se schimbă, când are lovituri pe corp ale căror cauze îţi sunt necunoscute, când hainele, cărţile, jucăriile îi sunt rupte sau distruse, dacă are frecvent dureri de cap sau de stomac, dacă nu se simte bine foarte des sau dacă se preface că e bolnav doar ca să nu meargă la şcoală.

Schimbarea de obiceiuri alimentare, ca de exemplu mâncatul în exces sau lipsa apetitului, pot fi şi ele semne de avertizare, alături de dificultăţi la adormire sau coşmaruri frecvente.

Alte semne cum că un copil e victimă a bullyingului sunt scăderea notelor, dispariţia interesului pentru învăţătură sau refuzul de-a merge la şcoală, evitarea situaţiilor sociale sau pierderea subită a prietenilor.

În sfârşit, dacă un copil se simte neajutorat şi are stimă de sine scăzută sau dacă dezvoltă comportamente autodistructive, cum ar fi să fugă de acasă, să-şi facă rău sau să dorească să se sinucidă, atunci este posibil ca el să fie victima bullying-ului. Aveţi în vedere inclusiv că nu toţi copiii agresaţi au manifestări de genul celor de mai sus.

Copiii cu risc crescut să devină agresori:

Există două tipuri de astfel de copii:

- Unii au legături bune cu ceilalţi, au putere socială, dar sunt exagerat de preocupaţi de popularitatea proprie şi le place să-i domine pe alţii, să conducă.

- Alţii sunt izolaţi, depresivi sau anxioşi, au stimă de sine scăzută, nu sunt foarte implicaţi în activităţile şcolare, se lasă uşor influenţaţi de colegi şi nu reuşesc să se identifice cu emoţiile şi sentimentele altora.

Indiferent de motivele pentru care un copil devine agresor, fie că e vorba despre un temperament activ, fie că e vorba despre unul anxios, reactiv, rămâne adevărat faptul că agresiunea nu afectează negativ numai victima, ci şi pe acela care devine agresor.

Imaginea acestuia de sine se conturează în jurul agresiunii, eveniment prin definiţie înalt emoţional, de natură să formeze o experienţă puternică de învăţare. Riscul e foarte mare, în cazul acestui gen de învăţare, ca ea să ducă la repetiţie. Cu alte cuvinte, un copil care recurge o dată la violenţă pentru a-şi rezolva conflictele sau nesiguranţele va face acest lucru din nou, mai ales în absenţa îndrumării unui adult.

Copilul cu legături sociale adecvate şi cu dorinţa de-a domina, de-a conduce, poate fi perceput inclusiv în familie ca fiind foarte independent, cu replică pentru orice, cu dorinţa de a nu se supune autorităţii şi cu tendinţa de a pune întotdeauna sub semnul întrebării încercările de îndrumare ale adulţilor din jur, chiar şi atunci când i s-a explicat deja, eventual de mai multe ori, de ce trebuie să facă un lucru sau să nu-l facă pe altul.

Copiii reactivi, anxioşi, cu risc de a deveni agresori pot fi percepuţi în familie ca mereu trişti, cu tendinţa de-a antagoniza orice spun sau fac ceilalţi şi de a se retrage, de a refuza participarea la evenimentele comune, ca fiind hipersensibili şi ca reacţionând imediat, disproporţionat, la orice consideră o provocare la adresa identităţii lor.

Atunci când adulţii nu intervin pentru corectarea acestui gen de tipar de comportament, există riscul sporit ca el să se repete şi să ducă la comportamente şi atitudini similare inclusiv în perioada adultă şi, în extremă, la inadaptare socială, cu tot ce presupune ea.

Alţi factori de risc pentru apariţia agresivităţii faţă de ceilalţi:

- Agresivitatea şi toleranţa scăzută la frustrare

- Părinţi neimplicaţi, probleme în familie

- Părerea proastă despre ceilalţi

- Dificultate în a respecta regulile

- Părere pozitivă despre violenţă

- Prietenia cu alţi agresori

Existenţa acestor factori de risc nu înseamnă neapărat că un copil este sau va deveni agresor în raport cu alţi copii.

E posibil ca un copil să fie agresiv cu alţi copii dacă se ceartă şi se bate des, dacă are prieteni violenţi, dacă e din ce în ce mai agresiv, dacă părinţii sunt chemaţi des la şcoală, dacă are la el bani sau lucruri care nu-i aparţin, dacă îi învinovăţeşte pe alţii pentru problemele sale şi nu acceptă responsabilitatea propriilor fapte şi, în sfârşit, dacă este exagerat de competitiv, adesea în situaţii în care nu e cazul, sau ţine atât de mult la propria reputaţie şi popularitate încât ajunge să încalce şi să nu dea importanţă drepturilor şi emoţiilor celorlalţi.

De reţinut că un copil competitiv, cu o nevoie mare de autoafirmare, care îşi doreşte mereu note bune şi se supără atunci când greşeşte nu este acelaşi lucru cu un copil în a cărui personalitate aceste aspecte sunt extreme şi îl determină să încalce drepturile altora sau să neglijeze emoţiile şi sentimentele celorlalţi doar ca să obţină poziţia dorită în ierarhia prietenilor săi sau avantajele pe care şi le doreşte, uneori luate cu forţa de la ceilalţi.

Surse:

http://www.stopbullying.gov/

http://www.descopera.ro/

 

Autor: Andreea Radu, psiholog 

Illustrație de Alina Pelmuș

Acest site este parte a proiectului "Aleg să mă implic. STOP Bullying!", realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.– www.fdsc.ro

O inițiativă a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile

Susținut de:

Sponsorizat de :