5.5.38

Asociaţia SPRING

Şase strategii pentru copii - fereşte-te de bullying

În articolele trecute am discutat despre ce este bullying-ul, cine sunt victima şi agresorul şi ce putem face din postura profesorului şi a părintelui pentru a preveni şi a stopa fenomenul.

Unul dintre cele mai importante subiecte legate de bullying, însă, mai departe de măsurile de prevenţie luate de adulţi şi de sistemele de învăţământ, este acela al acţiunilor copilului-victimă. Ce poate el să facă, şi cum, ca să evite sau să contracareze agresiunea? Urmează câteva strategii de acţiune pentru copiii.

 

  1. Evită-i pe agresori

Dacă poţi să eviţi întâlnirea cu copilul sau copiii care-ţi fac probleme, atunci fă asta. Nu renunţa să mai mergi la şcoală, să ieşi în pauză sau să interacţionezi cu colegii, dar încearcă să eviţi contactul cu agresorii, ocolindu-i pe drumul spre şcoală, pe coridor sau în parc.

De obicei, bullyingul apare în locurile în care nu sunt adulţi. Atunci când e imposibil să-l ocoleşti pe copilul care-ţi face probleme, caută compania unui adult sau chiar pe aceea a prietenilor tăi, pentru a-l descuraja pe agresor.

  1. Fii curajos şi apără-te

Poate că ai auzit, de la părinţi sau profesori, că nu e bine să răspunzi la violenţă cu violenţă. M-aş bucura să cred că acesta este cazul, pentru că e un sfat foarte bun. Cu toate astea, între a ceda în faţa unor agresori şi a răspunde cu violenţă există foarte multe alte variante.

Chiar dacă atunci când eşti intimidat sau ţi-e frică e dificil să te simţi curajos, uneori cea mai bună strategie în cazurile de bullying este să te arăţi calm şi prietenos. Vorbeşte-i agresorului pe un ton cât poţi de egal, spune-i să se oprească, să te lase în pace. Oricum, în situaţiile în care acest lucru pare periculos sau prea greu, e mai bine să renunţi.

Dacă eşti genul care are simţul umorului şi dacă ţi-e uşor să faci glume, atunci aceasta poate să fie o strategie bună de acţiune împotriva cuiva care încearcă să te intimideze.

  1. Fereşte-te de agresiunea pe internet

Bullying-ul nu se întâmplă întotdeauna în persoană. Uneori, agresiunea poate lua forma mesajelor sau e-mailurilor. Ca să eviţi astfel de situaţii, ai întotdeauna grijă la informaţiile pe care le faci publice, la ce postezi pe internet, la cine îţi cunoaşte parolele.

E bine să eviţi să le spui colegilor şi prietenilor parolele pentru conturile tale de e-mail sau reţele sociale, fiindcă se poate ca ei, chiar şi neintenţionat, să le pună la dispoziţia unor potenţiali agresori.

Dacă ai primit un mesaj de ameninţare sau intimidare, vorbeşte despre el cu un adult în care ai încredere. De cele mai multe ori, cineva mai în vârstă ştie ce atitudine să adopte şi ce acţiuni să întreprindă în aşa fel încât mesajele să se oprească şi agresorul să fie pedepsit.

  1. Fă-ţi prieteni

În ceea ce priveşte bullying-ul, în doi e mereu mai bine decât de unul singur. Fă în aşa fel încât pe drumul spre şi de la şcoală, în pauză, în parc sau în oricare alt loc în care e posibil să întâlneşti copii agresivi, să fii însoţit de unul sau mai mulţi colegi sau prieteni.

Prietenia te apără de agresiune şi îţi creşte stima de sine, ajutându-te să faci faţă situaţiilor în care un alt copil încearcă să te intimideze sau să te agreseze. Alege-i cu grijă pe cei în care vrei să ai încredere şi profită de sprijinul lor, cerându-le ajutorul atunci când ai nevoie de el.

  1. Apără-i pe ceilalţi

Atunci când eşti martor al unei situaţii în care unul dintre prietenii sau colegii tăi e agresat sau victimă a intimidării, nu te teme să intervii. Fără a recurge tu însuţi la violenţă, spune-i agresorului să se oprească, aminteşte-i că există consecinţe pentru comportamentul lui, că nu face bine ce face.

Dacă intervenţia ta rămâne fără rezultat, nu te teme să apelezi la ajutorul unui adult. Atunci când vorbeşti despre un caz de bullying nu înseamnă că eşti pârâcios, ci că eşti responsabil şi ai compasiune pentru cei care au nevoie să fie apăraţi, care, poate, sunt mai slabi decât eşti tu.

  1. Implică-te

Fii conştient că problema bullying-ului nu se reduce numai la câte un caz izolat şi ia atitudine în comunitatea din care faci parte. Informează-te despre bullying, vorbeşte cu părinţii şi cu profesorii, citeşte despre acest subiect şi împărtăşeşte-le colegilor ce ai aflat.

Cere conducerii şcolii să ia atitudine, să organizeze programe anti-bullying, să tipărească materiale informaţionale. Semnalează orice caz de bullying pe care-l întâlneşti, discutând cu un profesor sau chiar cu directorul despre acesta şi anunţându-i pe părinţii celor implicaţi.

Scrie despre bullying şi ce e de făcut ca să-l oprim pe blogul tău, pe reţelele de socializare sau pentru reviste.

În loc de încheiere...

Sper ca aceste câteva strategii anti-bullying să vă fie de ajutor şi vă provoc să le propuneţi, la rândul vostru, celorlalţi, alte posibile acţiuni care să contracareze atacurile şi încercările de intimidare din partea copiilor agresivi

 

Autor: Andreea Radu, psiholog

 

Ilustraţie de Alina Pelmuş

Acest site este parte a proiectului "Aleg să mă implic. STOP Bullying!", realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.– www.fdsc.ro

O inițiativă a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile

Susținut de:

Sponsorizat de :